depresia si cauzele reale

5 cauze fiziologice reale care determina depresia.

depresia si cauzele reale

Depresia este probabil una dintre cele mai neintelese si prost tratate afectiuni de sanatate din epoca noastra moderna. Dar aceasta, ca si oricare alt simptom negativ sau afectiune are la baza o serie de cauze reale, care se pot determina si rezolva in mod sistematic.

Depresia este inca un alt rezultat comun al unei functii slabe a creierului si al deteriorarii acestuia. Din punct de vedere neurologic, depresia reduce conexiunile la nivelul lobului frontal, zona din fata creierului, care ne ofera motivatie si un sentiment de bunastare. Multe lucruri diferite pot provoca aceasta conexiune slaba, inclusiv dezechilibrele substantelor chimice ale creierului sau a hormonilor.

De exemplu, stim ca barbatii au nevoie de testosteron suficient si femeile de estrogen pentru o buna functie a lobului frontal si o simpla deficienta a acestor hormoni poate provoca depresie. Mediatorii chimici, numiti neurotransmitatori, influenteaza semnificativ lobul frontal. Daca acestia sunt deficitari sau caile lor nu functioneaza corect, acest lucru poate provoca depresii. Acestea nu pot fi rezolvate cu antidepresive, deoarece cauza reala nu este abordata.

Depresia si functia sistemului gastrointestinal.

Relatia dintre creier si intestin este astazi un domeniu interesant de cercetare. Se pare ca tractul gastrointestinal contine mesageri chimici – peptide si hormoni – care au un impact profund asupra sanatatii creierului. Peptidele din intestine influenteaza sistemul imunitar al creierului si caile neurotransmitatorilor. Studiile au legat pepetidele intestinale de depresie, tulburari de dispoziție, schizofrenie, Parkinson, pierderea memoriei.

Exista multiple cai de comunicare de la sistemul gastrointestinal la creier, dar si invers! Poate ca ai observat ca un anumit aliment iti afecteaza semnificativ starea de spirit. De exemplu, ai mancat vreodata ceva care ti-a determinat balonare, crampe stomacale, etc si apoi ai devenit iritabil si furios dupa aceea? Schimbarile tale de dispozitie s-au dezvoltat odata cu simptomele digestive. Acesta este doar un exemplu despre modul in care o substanta chimica introdusa in sistemul gastro-intestinal poate sa afecteze imediat chimia creierului.

Cercetatorii au descoperit, de asemenea, ca flora intestinala, cele cateva kilograme de microorganisme pe care le transportam în intestine, afecteaza chimia creierului. Dietele procesate, stresul, excesul de zahar si chimicale, alimentele modificate genetic, utilizarea repetata de antibiotice si multe altele determina dezechilibre in flora intestinala, astfel incat bacteriile patogene le depasesc pe cele benefice.

S-a demonstrat, de asemenea, ca sindromul intestinului hiper permeabil („leaky gut”) joaca un rol important in depresia severa, permitand bacteriilor patogene sa intre in fluxul sanguin. Aceste bacterii poarta in membranele lor lipopolizaharide (LPS), molecule mari care declanseaza inflamatie. LPS inflameaza peretele intestinal si, odata ajunse in fluxul sanguin, provoaca inflamatii in intregul corp, care poate schimba chimia creierului si poate provoca depresie.

Acest mecanism se numeste „modelul de citokina al depresiei”, deoarece este asociat cu inflamatia, si nu cu deficientele de neurotransmitatori. Sindromul intestonului hiper permeabial creste productia de citokine inflamatorii, care activeaza sistemul imunitar al creierului, creand inflamatia si degenerarea creierului. Acest lucru afecteaza functia si comunicarea neuronala, ceea ce poate duce la depresie severa.

Glandele suprarenale si depresia.

Noi, ca oameni, nu suntem destinati sa fim deprimati, dar corpul nostru a dezvoltat un fel de reflex biochimic, un raspuns automat, la toxine, stres si inflamatie care pot cauza depresie. Cu alte cuvinte, suntem programati sa fim deprimati, deoarece corpul nostru sacrifica alimentarea cu triptofan (un amino acid esential) atunci cand suntem sub stres de orice forma. In conditiile de stres organismul va fi obligat sa scada nivelul de triptofan, astfel incat celulele noastre sa aiba sanse mai bune de supravietuire. Astfel, corpul nostru este programat sa „fure” din triptofanul necesar la productia de serotonina. Un nivel scazut de serotonina determina depresia, printre multe alte simptome negative.

Stresul fiziologic cat si mental si emotional in care traieste majoritatea persoanelor moderne, declanseaza un puternic si stravechi reflex in creierul nostru care determina activarea glandelor suprarenale. Daca acestea sunt in permanenta activate, atunci intra in ceea ce se numeste reactia de stres suprarenal. Aceasta reactie creeaza modificari dramatice la nivelul cortizolului, care afecteaza toate zonele corpului nostru, dar in special creierul, energia si starea noastra de spirit. Un nivel ridicat de cortizol este o cauza majora a serotoninei scazute si un factor important in in „furtul de triptofan”.

Starea glicemica si depresia.

Majoritatea oamenilor stiu ca problemele glicemice precum diabetul implica un nivel ridicat de insulina si glucoza in sange. Dar ceea ce este mai puțin cunoscut este faptul ca persoanele cu probleme glicemice se confrunta adesea cu hipoglicemie sau continut scazut de zahar in sange. Acesta scade de fapt insulina si glucoza, dar ridica un alt hormon puternic din pancreas numit glucagon. Nivelurile ridicate de glucagon ne pot distruge consumul de triptofan si pot duce la scadere de serotonina, depresie si somn de proasta calitate.

 

Alimentarea cu triptofan este esentiala. Corpul nu poate produce triptofan, ceea ce duce la situatii in care nu este suficient de distribuit unde este necesar, fortand organismul sa fure triptofanul de la neurotransmitatori, pentru a face mai mult NAD (una din co-enzimele vitaminei B3). Stresul, dezechilibrele glicemice si inflamatia scad oxigenul in celule, crescand nevoia de NAD, care provine doar din triptofan. In cele din urma, corpul „prefera” mai degraba sa creasca nivelul de NAD, sa supravietuiasca si sa previna distrugerea celulelor, decat sa faca serotonina, sa doarma bine si sa se bucure de un libidou bun. Corpul nu greseste niciodata!

Deficientele nutritionale si depresia.

Aminoacizi.

Aminoacizii sunt fragmente de proteine vitale, folosite pentru a ne construi si repara tesuturile si a contribui la producerea enzimelor, hormonilor, oaselor, muschilor si a sangelui. Aminoacizii sunt de asemenea, „materia prima” pentru stabilizarea starii de spirit si producerea de neurotransmitatori, care includ serotonina, dopamina, GABA si endorfinele.

Nivelurile scazute de aminoacizi duc la niveluri scazute de neurotransmitatori. Este atat de simplu!

Motivul principal al deficientelor de aminoacizi este consumul redus de proteine, digestia deficitara, utilizarea medicamentelor antiacide ( este nevoie de acid gastric pentru a descompune proteinele si a obtine aminoacizii esentiali.)

Minerale.

Zincul a fost supranumit „noul antidepresiv”. Este un cofactor esential in conversia aminoacizilor pentru producerea neurotransmitatorilor importanti in mentinerea bunei dispozitii – L-Tryptofan pentru serotonina si L-tirozina pentru dopamina. Zincul ajuta la reglarea cuprului, care este un cofactor esential pentru productia de dopamina. La niveluri ridicate, cuprul poate provoca depresie, anxietate, tulburari de panica si agitatie. De asemenea, zincul este esential pentru a face enzime digestive si acid clorhidric, necesar pentru digestia proteinelor.

Deficitul de magneziu este bine cunoscut in a produce neuropatologii. Ionii de magneziu regleaza fluxul de ioni de calciu in canalele neuronale de calciu, contribuind la reglarea productiei neuronale de oxid nitric. In deficienta de magneziu, este posibil sa nu fie indeplinite cerintele neuronale pentru magneziu, provocand leziuni neuronale care se pot manifesta ca depresie.

Creierul si nervii au nevoie disperata si de fier. Fara suficient fier in creier si nervi, apar probleme cu semnalizarea neurotransmitatorilor, cu formarea izolatiei nervoase numita mielina si cu metabolismul energetic al creierului. Fierul este esential pentru o serie de enzime implicate in sinteza neurotransmitatorilor, inclusiv triptofan hidroxilaza (serotonina) si tirosina hidroxilaza (norepinefrina. In plus, fierul este legat de activitatea monoaminoxidazei, o enzima critica pentru ratele de degradare adecvate ale acestor neurotransmitatori.

Vitamine.

Vitamina B12 este esentiala pentru functionarea creierului. B12 sprijina mielina (care este implicata in conducerea nervilor) si este un cofactor necesar in ciclul de metilare. Un nivel scazut de B12 poate provoca simptome cognitive si de dezechilibru mintal, inclusiv depresie, anxietate, oboseala si chiar psihoza.

Vitamina B6 este una dintre cele mai importante vitamine pentru sanatatea mintala datorita rolului sau de cofactor in producerea neurotransmitatorilor – serotonina, GABA si dopamina. O deficienta poate duce la o mare varietate de simptome, inclusiv anxietate, depresie, iritabilitate, confuzie, oboseala si agravarea simptomelor PMS.

Vitamina D este un hormon unic neurosteroid care poate avea un important rol in dezvoltarea depresiei. Receptorii pentru vitamina D sunt prezenti pe neuroni si in multe zone ale creierului, care au fost implicate in fiziopatologia depresiei. Vitamina D este implicata in numeroase procese cerebrale, inclusiv neuroimunomodulare, neuroprotectie, neuroplasticitate si dezvoltarea creierului.

Colesterol.

Colesterolul este esential pentru mentinerea unei sanatati mintale bune. Creierul este organul cel mai bogat in colesterol din organism, iar lipsirea creierului de acizi grasi esentiali si de colesterol poate duce la probleme de sanatate. Nivelurile mai scazute de colesterol din sange sunt asociate cu un risc crescut de a dezvolta tulburari depresive majore, precum si un risc crescut de deces din cauza sinuciderii.

Colesterolul este un precursor critic al multor molecule fiziologice esentiale din corpul uman, care afecteaza in mod direct si indirect starile noastre de spirit si funcția optima a creierului. Unii cercetatori considera ca nivelurile scazute de colesterol modifica chimia creierului, suprimand productia si / sau disponibilitatea serotoninei. Colesterolul este esențial pentru sinteza tuturor hormonilor steroizi si sexuali, inclusiv DHEA, testosteron si estrogen.

Dupa cum observati, cauzele depresiei sunt in primul rand fiziologice si pot fi rezolvate in mare parte si de cele mai multe ori prin adoptarea unei alimentatii corecte si prin rezolvarea dezechilibrelor biochimice si metabolice. Aceastea, impreuna cu multitudinea de terapii pentru o buna sanatate mentala si emotionala, care sunt usor disponibile, constituie practic „tratamentul” real in cazurile de depresie.

 

Pentru consultanta de specialitate in problemele tale de sanatate, poti programa o consultatie aici.

 

Resurse:

Keszthelyi D, Troost FJ, Masclee AA. Understanding the role of tryptophan and serotonin metabolism in gastrointestinal function.Neurogastroenterol Motil. 2009 Dec;21(12):1239-49.

Campbell BM, Charych E, Lee AW, et al. Kynurenines in CNS disease: regulation by inflammatory cytokines.Front Neurosci. 2014; 8: 12.

https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S0306987706001034

https://academic.oup.com/jn/article/133/5/1468S/4558529#ref-5

https://www.greatplainslaboratory.com/articles-1/2015/11/13/the-implications-of-low-cholesterol-in-depression-and-suicide

Brogan, Kelly. A Mind Of Your Own.
Kharrazian, Datis. Why Isn’t My Brain Working?
Depresia, anxietatea, autismul au la baza un sistem digestiv disfunctional. 1

Depresia, anxietatea, autismul au la baza un sistem digestiv disfunctional.

brain gut, autism

 

Ce au in comun depresia, anxietatea, ADHD, autismul, crizele epileptice si multe alte tulburari psihice si de comportament? Un sistem digestiv disfunctional.

Sistemul digestiv a fost  denumit „al doilea creier”. Sistemul nervos enteric (SNE), o ramura a sistemului nervos autonom, si care se afla in sistemul digestiv, poate comunica si functiona independent de creier! SNE este compus din aproximativ 500 de milioane de neuroni. Acesta poate „gandi”, „memora” si „invata” singur. SNE acopera mucoasa multor organe: esofag, stomac, intestin subtire, intestin gros, pancreas, fiere. Este implicat in reglarea catorva functii digestive esentiale – secretia enzimelor digestive, motilitate intestinala si a fierei, reglarea functiei sfincterului gastric si esofagian (pentru a preveni acidul sa urce pe esofag si a permite inghitirea).

Multi cercetatori mentioneaza rolul important al SNE in reglarea comportamentului. Acesta se datoreaza faptului ca SNE comunica cu creierul via nervul vagus.

SNE utilizeaza de asemenea mai mult de 30 de neurotransmitatori, inclusiv serotonina, GABA, dopamina si acetilcolina.

95% din serotonina se afla in intestine iar dezechilibrele in nivelul acesteia stau la baza: depresiilor, afectiunilor bi-polare, anxietatii, migrenelor si insomniilor. De asemenea, GABA care se regaseste tot in intestine afecteaza dispozitia, somnul si cognitia.
Bacteria intestinala are un efect puternic reglator asupra neuronilor enterici, iar anumite colonii bacteriene pot induce schimbari comportamentale.

Flora intestinala reprezinta aproximativ 80% din sistemul imunitar al organismului. Imediat dupa nastere, actul alaptatului rezulta in implantarea florei esentiale in sistemul digestiv al copilului, contribuind astfel substantial la dezvoltarea unui sistem imunitar sanatos. Un studiu a demonstrat ca o perioada scurta a alaptatului este asociata cu dezvoltarea sindromului ADHD la copii.

Intestinele sunt acoperite de 100 de trilioane de micro-organisme, aproape de zece ori cantitatea de celule care formeaza corpul uman. Se estimeaza ca exista 400 – 1000 de specii diferite de bacterii care se regasesc in intestine, cu relatii si retele de comunicare complexe intre acestea. Speciile bacteriene care au fost sudiate pentru rolul lor de modificare si afectare a comportamentului sunt bifidus infantum, lactobacillus reuteri, rhamnosus , lactobacillus helveticus, bifido longum.

Probioticul bifido infantis a fost studiat pentru rolul pe care il poate avea in reducerea depresiei si a simptomelor de colon iritabil.

Lactobacillus reuteri a fost studiat pentru efectele sale impotriva anxietatii si puternica modulare a sistemului imunitar, in special prin inhibarea TNF-a. L-reuteri este bine cunoscut pentru activitatea de modificare a neurotransmitatorului GABA si a sistemului nervos central, asa cum se intampla si in cazul lactobacilului rhamnosus.

L-helveticus si B-longum au fost studiate pentru reducerea efectiva a stresului, anxietatii si a depresiei. Exista multe alte studii si evidente clinice care atesta rolul bacteriilor intestinale in comportament.

 

Prin vindecarea sistemului digestiv se reduce inflamatia si se imbunatateste cognitia.

Se intampla adesea ca atunci cand sistemul digestiv este disfunctional, bariera intestinala mucozala este de asemenea alterata iar protectia impotriva patogenilor este compromisa. In acest caz organismul va suferi de inflamatie in multiple locuri, multe dintre ele surprinzatoare, cum ar fi..creierul. De aceea este esential ca?digestia, asimilarea si imunitatiea intestinala sa functioneze eficient. Sindromul intestinul supra permeabil („leaky gut”) are un efect direct asupra comportamentului; exista o legatura directa intre permeabilitatea intestinala ridicata, infectiile cu patogeni si tulburarile psihice.

Deseori, dezechilibrul florei intestinale este acompaniat de sensibilitati alimentare care pot contribui la alterarea florei intestinale, dar pot fi si amplificate la randul lor de catre disfunctia la nivel intestinal. Eliminarea alimentelor precum glutenul, lactatele, ouale sau alimentele bogate in oxalati sau histamina pot face o mare diferenta in vindecarea sistemului digestiv in profunzime.

Peptidele opioide din gluten si caseina (proteine partial digerate din anumite cereale si lactate) pot reactiona cu receptorii din creier, mimand efectele drogurilor, cum ar fi morfina si heroina. Aceste componente numite neuropeptide, reactioneaza cu parti din creier care sunt implicate in vorbire si integrarea auditorie. Neuropeptidele scad de asemenea abilitatea de a simti durerea si afecteaza functia cognitiva.

Un mecanism cheie in permeabilitatea intestinala si tulburarile psihice si de comportament se refera la efectul patogenilor si speciilor bacteriene asupra creierului si a functiei neurotransmitatorilor. De exemplu, infectiile streptococice au fost corelate in studii cu simptomele obsesiv compulsive, ticuri si sindromul Tourette. In plus, raspunsul imun care apare de la infectiile cu streptococ si alte infectii genereaza o inflamatie semnificativa, inclusiv cea a creierului.

S-a demonstrat ca „invelisul” bacteriilor gram-negative, cunoscute drept lipo-polizaharide pot induce inflamatii sistemice masive, inclusiv eliberarea citokinelor proinflamatorii cum ar fi TNF-a in creier.

Organisme patogene precum Clostridia produc toxine care deregleaza metabolismul dopaminei, cauzand schimbari de dispozitie, anxietate, agresiune.

Din cauza rolului esential al jonctiunilor stranse ale intestinelor care protejeaza impotriva invaziei cu antigeni, o slabire a acestora poate duce la o permeabilitate crescuta, permitand diversilor microbi patogeni sa intre cu usurinta in circulatia sanguina. Aceasta permeabilitate intestinala marita induce o activitate inflamatorie ridicata in creier, sistemul nervos si in multe alte parti ale organismului. Vor exista de asemenea dezechilibre in flora intestinala si infectii cu patogeni si micro-organisme oportuniste, cum ar fi Candida albicans. ?Aceasta afecteaza creierul si dispozitia prin producerea de pana la 79 de chimicale toxice eliberate in organism. De aceea atat de multe persoane care au infectii cu Candida sufera de concentrare slaba, depresie, anxietate, oboseala.

In mod similar, la persoanele care sufera de SIBO (surprapopularea bacteriana a intestinului subtire) se observa o deficienta semnificativa de vit B12 si producerea unor chimicale toxice, care mimeaza functia neurotransmitatorilor din organism. Un studiu pe soareci a demonstrat ca prin schimbarea si echilibrarea bacteriei intestinale (prin dieta, probiotice si nutrienti) acestia si-au schimbat personalitatea si comportamentul.

Cercetatori de la Ohio State University au descoperit ca bacteria intestinala afecteaza si temperamentul copiilor mici. Dupa examinarea a 77 de copii cu varste intre 18 – 27 luni, cercetatorii au concluzionat ca dispozitia, curiozitatea, sociabilitatea, impulsivitatea si – in cazul baietilor – extroversia se afla in legatura cu diversitatea speciilor bacteriene din sistemul digestiv.

Exista asadar destule evidente clinice, care atesta legatura directa si esentiala intre sanatatea sistemului digestiv si cea a creierului. Inca un motiv in plus pentru a lua in considerare faptul ca acea iritabilitate, insomnie, depresie sau migrena are o cauza majora care se regaseste de fapt in alta zona a organismului decat cea a…capului!

 

Pentru consultanta de specialitate in problemele tale de sanatate, poti programa o consultatie aici.

Resurse:

Autism si afectiuni neurobiologice. O abordare integrativa si functionala pentru vindecare. 2

Autism si afectiuni neurobiologice. O abordare integrativa si functionala pentru vindecare.

autism boli neurobiologice, afectiuni neurobiologice

 

Modul conventional in care sunt inca abordate problemele neurobiologice si psihiatrice in secolul 21, ne duc din pacate cu gandul la secolul 19. Acestea sunt diagnosticate de cele mai multe ori doar pe baza analizei comportamentale, pentru a oferi medicamente in final. Nu se iau in considerare datele importante despre activitatea neurotransmitatorilor, despre numeroasele?deficiente si dezechilibre nutritionale din organism, nu se fac analize biochimice si genetice relevante, nu se recolteaza nici o proba de sange, saliva, urina…Cu toate acestea, literatura medicala de specialitate abunda in informatii si evidente clinice despre metode inovatoare, naturale, non-invazive si eficiente pentru detectarea acestor dezechilibre biochimice, metabolice si genetice, care stau la baza afectiunilor neurobiologice. Solutii pentru vindecarea?acestora (si nu doar suprimarea lor) exista si se pun in practica in fiecare zi, in multe parti ale lumii.

Timp de cateva decenii, diversi cercetatori au studiat activitatea biochimica in afectiunile psihice. Cercetarile dr Abram Hoffer au oferit o baza esentiala despre rolul nutrientilor in biochimia creierului. Nutrientii sunt de fapt substratul primar biochimic pentru toata activitatea biochimica, inclusiv sinteza neurotransmitatorilor. Cercetarile dr Carl Pfeiffer au condus la terapii inovative si eficiente pentru tratarea bolilor mintale. Doua din contributiile sale cele mai importante au fost identificarea rolului pe care o au disfunctia de piroli si toxicitatea cu cupru in anumite afectiuni psihice, in special schizofrenie.

In cadrul extinsei sale cariere medicale, dr William Walsh a condus cercetari asupra a 30,000 de pacienti cu afectiuni mintale si comportamentale si a efectuat cateva milioane de teste biochimice. Dr Walsh s-a bazat pe studiul anterior al dr Pfeiffer si Hoffer si a lansat biochimia tulburarilor psihice intr-o noua arena, gratie in parte recentelor descoperiri si progrese in domeniul geneticii si epigeneticii. Dr Walsh a determinat ca biochimia urinei si sangelui la persoanele cu afectiuni mintale si comportamentale este foarte diferita de biochimia persoanelor care nu au aceste afectiuni si a identificat o serie de dezechilibre biochimice specifice.

Dr Amy Yasko a condus cercetarea in domeniul autismului, nutrigenomicii si metilarii timp de multi ani, aducand contributii foarte importante. Munca ei de pionier a dus la terapii integrative si nutritionale individualizate pentru persoanele cu autism, cat si pentru cele cu inflamatie neurologica, care se folosesc azi cu succes in multe tari.

Dr Natasha Campbell McBride a studiat in profunzime rolul sistemului gastro-intestinal in vindecarea persoanelor cu afectini psihice, in special autism. Iar expertii mondiali in domeniu nu se opresc aici…

Metodologia pe care o pun in aplicare inglobeaza cu succes cercetarea multor experti in biochimie si genetica, conceptele din medicina functionala si medicina traditionala antica, pentru a oferi o abordare extrem de individualizata, functionala si integrativa la aceste probleme neurobiologice, cu rezultate eficiente pe termen lung.

Scurt sumar al factorilor majori in ecuatia autismului si afectiunilor neurobiologice.

 

Epigenetica

Epigenetica este studiul modului in care mediul extern influenteaza expresia genelor. „Mediul extern” in acest caz poate fi orice de la alimentatie, deficiente nutritionale, toxicitate si impactul pe care il au trauma fizica si stresul, asupra modului in care sunt exprimate genele tale. In ultimii ani s-au efectuat studii extrem de importante ?care conecteaza schimbarile de ordin epigenetic cu expresia genelor si afectiunile neurobiologice. Acest lucru inseamna ca nu genele te controleaza, ci modul in care alimentatia, stilul de viata, toxicitatea si stresul afecteaza expresia genelor.

Un studiu, in mod particular, efectuat pe 22 de perechi de gemeni (cu ADN identic) a determinat informatii surprinzatoare. Unul din fiecare aceasta pereche de gemeni prezenta o afectiune bi-polara sau schizofrenie. Cercetatorii au descoperit schimbari importante in modul in care anumite gene erau metilate la gemenii cu afectiunile psihice. In anumite cazuri, erau prezente tipare semnificative de supra- si submetilare a anumitor gene, datorita altercatiilor de ordin epigenetic. Acest lucru inseamna ca influenta „mediului extern” a fost responsabila de declansarea afectiunilor la gemenii bolnavi.

In concluzie, nu ne putem schimba genele mostenite, dar putem schimba modul in care acestea actioneaza.

Metilarea.

Metilarea este un proces chimic care are loc in fiecare celula a corpului si este esentiala pentru multe functii critice, cum ar fi sinteza si expresia ADN si ARN, conjugarea si sinteza glutationului, sinteza neurotransmitatorilor cum ar fi dopamina, serotonina si GABA. Metilarea contribuie la detoxifiere, controleaza inflamatia si echilibreaza neurotransmitatorii. Defectele de metilare pot rezulta in dereglari emotionale si ale dispozitiei, cat si in dezechilibre multiple in functia ficatului, inimii, pancreasului, stomacului, intestinelor, glandelor suprarenale si a tiroidei.

Implicatiile metilarii sunt considerate factori declansatori in bolile neurologice inflamatorii cum sunt Alzheimer, Parkinson, autism.

MTHFR (metilentetrahidrofolat reductaza) este o enzima care adauga un grup de metil la acidul folic pentru a-l face disponibil pentru organism.Aceasta joaca un rol semnificativ in mecanismul de metilare al organismului si este astfel esentiala in producerea unor nutrienti cheie.

Cand MTHFR este activata, atunci se produce donatorul de metil principal al organismului, SAMe. Cand MTHFR este dezactivata, atunci organismul conserva folatul astfel incat sa il poata utiliza pentru producerea ADN-ului, printre altele.

In momentul in care se regasesc mutatii ale acestei gene, functia MTHFR se reduce cu 20 – 80%, in functie de tipul de mutatie. Avand in vedere impactul major al metilarii in organism si faptul ca MTHFR regleaza acest proces, mutatiile in aceasta gena pot afecta teoretic aproape toate simptomele si afectiunile existente. Mutatiile MTHFR sunt semnificative in dezvoltarea multor afectiuni, printre care si cele neurobiologice. Se estimeaza ca aproximativ 50% din populatie are o astfel de mutatie genetica; unele sunt mai problematice decat altele.

Daca ai o mutatie MTHFR, este la fel de important sa stii daca exista si alte mutatii, mai ales daca esti predispus la boli cronice.

Astfel, un alt exemplu de mutatie genetica a metilarii este mutatia CBS (cystathionine beta synthase). Cand aceasta este prezenta se observa disfunctii majore in reglarea sulfitilor si sulfatilor. Ca rezultat, se poate produce o cantitate mare de amoniac, iar astfel rezervele de glutation devin insuficiente.

Alte gene care sunt semnificative in ciclul metilarii in afara de MTHFR si CBS includ: BHMT (betaine homocysteine methyltransferase), MTRR (methionine synthase reductase) si SUOX (sulfite oxidase). MTHFR este doar una din multele potentiale mutatii genetice. Este mai important de inteles functia unor grupe intregi de gene in mecanismele biochimice, decat a sti doar daca mutatiile exista sau nu in una sau doua gene.

In prezent, cu ajutorul?stiintei nutrigenomice se pot ocoli aceste mutatii genetice prin suplimentarea cu anumiti nutrienti specifici. Astfel, se restabileste functia intregului mecanism biochimic, inclusiv mecanismele raspunzatoare de sinteza neurotransmitatorilor.

Dezechilibrul intre zinc si cupru.

Cu toate ca persoanele cu afectiuni neurobiologice pot prezenta disfunctii multiple in nivelul nutrientilor, care trebuie toate determinate si rezolvate, dezechilibrul dintre zinc si cupru este in mod special semnificativ in aceste situatii.

De fiecare data cand zincul devine deficient, cuprul tinde sa se acumuleze in corp.?Cand cuprul depaseste limitele normale devine toxic, si fiind pro-oxidant, poate creste riscul de a genera radicali liberi in organism.

Zincul actioneaza si ca un neurotransmitator „calmant”; este necesar pentru functionarea mentala continua si dezvoltarea neocortexului. Simptomele de deficienta de zinc includ hiperactivitate, ADHD, anxietate, iritabilitate, instabilitate emotionala, si multe alte afectiuni mentale si emotionale.

Pe de alta parte, cuprul stimuleaza productia neurotransmitatorilor epinefrina, norepinefrina si dopamina. Este de asemenea necesar pentru producerea serotoninei. Ca rezultat, cuprul este implicat profund in toate aspectele sistemului nervos central.

Cuprul mai este numit si ?mineralul emotional?. Un stralucit biochimist american, dr. Paul Eck, spunea ca diencefalul este cel care are nevoie de cupru iar neocortexul are nevoie de zinc. Neocortexul este asociat cu emotii precum rationamentul, compasiunea si iubirea.

Cand apare un dezechilibru intre cupru si zinc, persoana se reintoarce la comportamentul ?creierului primitiv?, asa numitul ?creier animal?, foarte emotional.

De aceea se pot declansa orice fel de probleme emotionale cu putinta  de la depresii, pana la anxietate si violenta, la tulburari obsesiv-compulsive, tulburari bipolare, fobii si schizofrenie. Atacurile de panica, migrenele, senzatia de ceata si confuzie mentala, agitatia mentala, insomnia, nervozitatea, iritabilitatea implica dezechilibre intre aceste minerale.

Unul din dezechilibrele intre zinc si cupru si relatia pe care o are cu afectiunile mintale (in special autism, schizofrenie, depresie, afectiunea bi-polara) a fost descoperita de dr Carl Pfeiffer si identificata drept pirolurie. Pirolii rezulta din sinteza hemoglobinei si anumite persoane au tendinte de a produce cantitati excesive. Acestea se leaga ireversibil de zinc si vitamina B6, cauzand excretia lor.

 

Legatura dintre sistemul gastrointestinal si creier.

Neuronii enterici din intestine comunica cu creierul via nervul vagus. Sistemul digestiv este de fapt denumit „al doilea creier” din organism si se refera in special la sistemul nervos enteric (SNE).?SNE are propria retea de neuroni si neurotransmitatori, care comunica si invata independent de creier!

95% din serotonina (unul din neurotransmitatorii din creier) se afla in intestine. Dezechilibre in nivelul de serotonina stau la baza: depresiilor, afectiunilor bi-polare, anxietatii, migrenelor si insomniilor. GABA care se regaseste in intestine afecteaza dispozitia, somnul si cognitia.

Bacteria intestinala stimuleaza si calmeaza neuronii enterici din intestine. Patogeni si infectii cu microbi, cum sunt streptococii si clostridia, determina un nivel crescut de citokine inflamatorii. Inflamatia este sistemica si include sistemul nervos si creierul. Clostridia produce toxine care deregleaza metabolismul dopaminei, cauzand schimbari de dispozitie, anxietate, agresiune.?Inflamatia este derivata din disbioza intestinala si o disfunctie a barierei mucozale, care permite patogenilor sa intre in circulatie.

Eliminarea patogenilor intestinali, si in special a infectiilor fungale si a anumitor specii de Clostridia are un efect semnificativ in reducerea simptomelor autistice.?

 

Alimentatia.

Din pacate, o alimentatie neprocesata, non-toxica, care sa corespunda cerintelor individuale biochimice si genetice ale individului este de cele mai multe ori neglijata in afectiunile neurobiologice. Multi nu vad nici o legatura semnificativa in acest sens. In realitate, este primul lucru care trebuie luat in considerare in orice program real de vindecare. De exemplu,

excitotoxinele?sunt chimicale stimulatorii prezente in multe alimente comune pe care multi copii le consuma, care supra-stimuleaza chimia creierului prin intermediul neurotransmitatorilor si al receptorilor nervosi.

Aceasta supra-stimulare poate determina moartea celulelor nervoase, care rezulta in impulsuri nervoase slabe si ulterior in aparitia dificultatilor de comunicare.

Aproximativ 60% din copiii cu autism au prezentat reactii adverse la proteinele de grau si alte cereale (gluten) si lactate (caseina).

Peptidele opioide din gluten si caseina (proteine partial digerate) pot reactiona cu receptorii din creier, mimand efectele drogurilor, cum ar fi morfina si heroina. Aceste componente numite neuropeptide, reactioneaza cu parti din creier care sunt implicate in vorbire si integrarea auditorie. Neuropeptidele scad de asemenea abilitatea de a simti durerea si afecteaza functia cognitiva.

Eliminarea altor reactivitati alimentare posibile sunt de asemenea importante in reducerea procesului inflamator din intestine si contribuie la vindecarea in profunzime a sistemului gastrointestinal.

 

Toxicitatea cu metale grele.

Multe din simptomele de autism si alte afectiuni neurologice au legatura cu toxicitatea cu mercur, plumb, arsenic, aluminiu si alte metale grele.

Toxicitatea cu metale grele afecteaza cognitia, vorbirea, imunitatea si comportamentul. Evidenta clinica a demonstrat ca persoanele cu autism tind sa aiba un nivel scazut de glutation si cisteina, care sunt critice in eliminarea metalelor grele. Consumul de antibiotice inhiba de asemenea excretia mercurului din organism.

Majoritatea populatiei moderne este expusa continuu la concentratii variate si ridicate de metale grele. Este o realitate confirmata de peste 20 de ani de observatii clinice si diverse studii de specialitate. Din nefericire, acesti contaminanti au devenit o parte integranta a culturii noastre industrializate.

Eliminarea acestora este esentiala deoarece ele se acumuleaza in organele vitale, dezechilibreaza functiile acestora, inlocuiesc mineralele nutritionale si impiedica activitatea enzimatica, creand dezechilibru biochimic.

Organismul uman este construit in asa fel incat sa se auto-detoxifieze si toate celulele au aceasta functie. Daca biochimia este echilibrata in mod corespunzator, atunci celulele vor elimina singure metalele grele din corp. Dar daca exista multe dezechilibre la nivel biochimic, atunci mecanismele de autoaparare ale organismului vor fi compromise.

 

Echilibrul dintre glutamat si GABA.

Inflamatia neurologica are loc cand o cascada inflamatorie elibereaza mediatori inflamatorii. Inflamatia neurologica poate fi un rezultat al supra-excitarii neuronale a sistemului nervos si a creierului, ducand la rateuri, extenuare si in ultima instanta moartea acestor neuroni.

Cand neuronii mor, rezulta inflamatia cronica care duce la semnale neuronale slabe si dezechilibre in sanatate. De exemplu, umflatura rosie care se formeaza in jurul unei muscaturi de insecta este de fapt procesul inflamator al corpului pus in functiune. Un proces similar are loc in zonele din jurul neuronilor, chiar daca nu putem vedea acest proces la fel de clar cum putem observa intepatura pe piele. (dr Amy Yasko, Ph.D ? Neurological Research Institute)

Exista doua tipuri de neurotransmitatori: excitatori (cum ar fi norepinefrina sau glutamatul), care stimuleaza, si inhibitori (cum ar fi serotonina sau GABA), care calmeaza creierul pentru a echilibra dispozitia. Biochimia dicteaza modul in care fiecare set de neurotransmitatori functioneaza, intr-un echilibru dinamic intre excitare si inhibitie. Cand unul din neurotransmitatori devine supra-activ, neurotransmitatorul opus acestuia devine deficient. Ca rezultat, va creste stimularea, in timp ce scade relaxarea. Sau, daca unul din neurotransmitatorii inhibitori devine dominant, atunci vor aparea letargia, depresia, ameteala.

Glutamatul este un neurotransmitator excitator. Este important pentru invatare, functia cognitiva si memorie. Glutamatul este unul din cele mai abundente molecule din creier.

In conditii normale, glutamatul se trasnforma in neurotransmitatorul cu rol inhibitor GABA. Cu toate acestea, sunt multe probleme care pot sa apara atunci cand metabolismul glutamatului este in dezechilibru.

Toxicitatea cu glutamat are un impact negativ asupra celulelor albe – rezultand intr-o reactie inflamatorie, asupra vaselor de sange – cauzand migrene si o reglarea redusa a tensiunii, si asupra unor parti din creier, care sunt raspunzatoare de capacitatea de a vorbi.

Glutamatul se poate lega de sase tipuri diferite de receptori localizati in creier, inclusiv receptoriul NMDA, care ajuta organismul sa transporte calciul catre nervi. Combinatia de glutamat si calciu excesiv determina incapacitatea neuronilor de a se odihni. Odata ce nivelul de glutamat creste. receptori cum sunt NMDA sunt supra stimulati. Acest lucru cauzeaza un flux masiv de ioni de calciu in celule, rezultand in alterarea celulara neuronala si moartea celulei.

In plus fata de alterare neurologica, glutamatul si alte excitotoxine contribuie si la alte simptome negative. Glutamatul determina corpul sa elibereze opioizi pentru a proteja creierul de alterari, contribuind la starea de „spatialitate” pe care unele persoane o experimenteaza. Nivelul crescut de glutamat scade si glutationul, antioxidant vital pentru detoxifiere si prevenirea inflamatiei. Excesul de glutamat determina si insomnie, urinatul in pat noaptea, probleme cu focalizarea privirii.

Pe de alta parte, un deficit de GABA determina anxietate, incapacitatea de a distinge cuvintele, comportament agresiv, constipatie.

 

Teste de laborator.

Aceste afectiuni necesita o abordare complexa, integrativa si functionala; pentru acest lucru exista o serie de teste de laborator de baza, care pot oferi informatii valoroase pentru dezvoltarea unui program real de vindecare. Acestea sunt:

Pentru consultanta de specialitate in problemele tale de sanatate, poti programa o consultatie aici.

Referinte:
Dr. Yasko, Amy. Autism: Pathways to Recovery
Dr Campbell McBride, Natasha. Gut and Physiology Syndrome
Dr. W. Walsh, PhD: HealYour Biochemistry & Heal Your Brain
Dr. C. Pfeiffer, PhD: Mental & Elemental Nutrients
Dr. W. McGinnis: Urinary Pyrrole (Mauve Factor): Metric for Oxidative Stress in Behavioral Disorders
Meldrum BS1.The role of glutamate in epilepsy and other CNS disorders.?Neurology. 1994 Nov;44(11 Suppl 8):S14-23.
Gospe, Olin: ?Reduced GABA Synthesis in Pyridoxine-Dependent Seizures?, The Lancet Volume 343, Issue 8906, 7 May 1994, Pages 1133?1134
https://www.newscientist.com/article/mg21128323.400-epigenetic-clue-to-schizophrenia-and-bipolar-disorder
Ekiel, A., et al. Intestinal microflora of autistic children. Med DOSW Mikrobiol, 2010. 62(3):237-43.
Lucarelli, S, et al. (1995). Food allergy and infantile autism. Panminerva Med., 37(3), 137-41.
Deficienta de zinc: o "epidemie" care poate fi oprita. 3

Deficienta de zinc: o „epidemie” care poate fi oprita.

deficienta de zinc

 

Deficienta de zinc, un mineral esential pentru organism, este cauzata de metodele agriculturii conventionale, care denatureaza solul, impreuna cu alimentatia procesata sau incorecta, probleme digestive cat si de toxicitatea cu metale grele.

Recoltele hibrid produc mai multa hrana pe metru patrat, dar acest lucru inseamna ca fiecare recolta de grau, porumb sau legume va avea mult mai putin zinc decat recoltele din timpuri trecute, cand nu se utilizau hibrizii. De asemenea, zincul si alti nutrienti sunt eliminati cand graul, orezul, porumbul, zaharul si chiar sarea sunt rafinate.

Anumite alimente, in special legumele inghetate si poate si carnea, sunt pulverizate cu EDTA pentru a-si pastra culoarea, dar acest lucru distruge din cantitatea de zinc si crom.

Foarte multi copii se nasc deficienti in zinc. Acest lucru se datoreaza faptului ca mamele sunt deficiente in zinc iar bebelusii nu obtin destul in utero. Dietele vegetariene sau aproape vegetariene sunt mult mai scazute in zinc. Stresul reduce cantitatea de zinc intr-un timp foarte rapid, chiar de ordinul minutelor. Un exces de calciu in organism poate ?de asemenea sa reduca absorbtia, asa cum o vor face si operatiile, alcoolul si slabitul drastic.

Perioade specifice din viata uni om necesita mai mult zinc. Acestea includ primii ani de viata, pubertatea, sarcina, alaptarea si varsta inaintata. Orice situatie stresanta, infectiile si prezenta unei boli necesita de asemenea mai mult zinc in alimentatie. De exemplu, diabeticii au nevoie de mai mult zinc. Deficienta de zinc la baietii aflati in pubertate este si acesta un motiv pentru care ei nu cresc la fel de inalti ca fetele de aceeasi varsta. In timp, baietii recupereaza, dar in multe cazuri utilizeaza resursele de zinc pentru a dezvolta prostata si testiculele, si astfel nu le mai raman suficiente rezerve pentru a creste in inaltime la acea varsta. Acest fenomen este atat de frecvent in ziua de azi incat este considerat normal. ( Dr. Lawrence Wilson)

De ce avem nevoie de zinc si care sunt functiile acestui mineral?

Zincul este necesar pentru sute de enzime care controleaza diverse functii cum sunt vederea, auzul, sanatatea pielii, a unghiilor, a parului, a tesuturilor conective, a functiei sexuale, digestiei, sistemului imunitar si multe altele. Zincul este necesar pentru cresterea si dezvoltarea optima a copiilor, este necesar pentru a elibera vitamina A din ficat si la metabolizarea grasimilor, carbohidratilor si proteinelor, la antioxidantul primar al organismului (SOD enzima superoxid dismutaza), la vindecarea ranilor, eradicarea infectiilor si este de asemenea important pentru sinteza ADN-ului. Este necesar si pentru a produce tesutul intestinal, productia bilei, si secretiile pancreatice.

Retina ochiului este una din cele mai bogate tesuturi in zinc si una din cele mai dependente de productia de zinc, impreuna cu prostata si intestinele. Zincul este de asemenea un neurotransmitator „calmant”; este necesar pentru functionarea mentala continua si dezvoltarea neocortexului.

Simptomele de deficienta de zinc includ hiperactivitate, ADHD, anxietate, iritabilitate, instabilitate emotionala, si multe alte afectiuni mentale si emotionale. Zincul si cuprul sunt mentinute intr-un echilibru delicat. Multe din problemele premenstruale sunt in directa legatura cu dezechilibre in aceasta categorie.

Cum putem maximiza absorbtia de zinc?

Este estimat ca doar aproximativ 30% din cantitatea de zinc din alimente si suplimente este absorbita de organism. Cauze comune care contribuie la acest fenomen sunt probleme de malabsorbtie, digestie ineficienta si un nivel scazut de enzime in corp, care sunt dependente de zinc.

Zincul din surse animale se absoarbe mult mai bine decat zincul din surse vegetale. Cateva din sursele cele mai bogate de zinc sunt: carnea rosie, scoicile, crabii, organele (ficat, inimi) si branzeturile crude, nepasteurizate.

Inmuierea si germinarea cerealelor, semintelor si alunelor (nucilor)?este foarte importanta deoarece reduce acidul fitic, care scade?absorbtia mineralelor, inclusiv a zincului.?Acidul oxalic care se gaseste in anumite verdeturi, legume, fructe, alune, ciocolata, soia scade de asemenea absorptia zincului.

Zincul si toxicitatea cuprului.

Zincul si cuprul sunt minerale aflate in antagonie. Cu toate ca o toxicitate cu zinc este posibila, mult mai comune sunt deficienta de zinc si toxicitatea cuprului. De fiecare data cand zincul devine deficient, cuprul tinde sa se acumuleze in corp. Cuprul este un element esential cu multe functii importante, dar atunci cand depaseste limitele normale devine toxic, si fiind pro-oxidant, poate creste si riscul de a genera radicali liberi in organism.

Problemele asociate cu toxicitatea cuprului includ: pierderi de sarcina, infertilitate, dominanta de estrogen, anemie, schizofrenie, depresie, anxietate, artrita, oboseala cronica, migrene, toxicitate a ficatului, dezechilibre ale tiroidei, infectii cronice cu candida si sindrom premenstrual.

Principalele surse de toxicitate a cuprului sunt: expunerea la forme industriale ale cuprului cum ar fi tevile din cupru, oale de gatit din cupru, anticonceptionale, expunere la fungicide pe baza de cupru, alte deficiente de minerale (mangan, fier, seleniu, crom), si deficiente de vitamine (vitaminele B si vitamina C). Diete bogate in cupru si scazute in zinc pot avea de asemenea un rol in toxicitatea cuprului, asa cum pot avea si insuficientele glandelor suprarenale si toxicitatea ficatului.

Detectarea deficientei de zinc.

Pentru o evaluare corecta este necesara corelarea analizei de sange pentru nivelul de zinc si cupru, cu analiza de par pentru aceste minerale. Impreuna cu aceste informatii si cunoasterea tipului metabolic al persoaneisi astfel a alimentatiei necesare, se poate oferi un protocol adecvat de suplimentare si o dieta personalizata.

Pentru consultanta de specialitate in problemele tale de sanatate, poti programa o consultatie aici.

 

Resurse:

http://drlwilson.com/Articles/ZINC.htm

http://drlwilson.com/articles/copper_toxicity_syndrome.htm

http://www.metabolichealing.com/michael-s-blog/zinc-and-copper-imbalances-immense-biochemical-implications/

The Healthexcel System Of Metabolic Typing